Simplu, timpul

M-am întors recurent la tema timpului. A fost întotdeauna un subiect pe care l-am simțit important și care mi-a revenit constant în minte.

De multe ori mă gândeam la timp din perspectiva trecutului. Timpul care a fost, ce s-a întâmplat, ce aș fi putut face diferit, oamenii care au făcut parte din viața mea la un moment dat, lucruri pe care le-am ratat. Timpul trecut e cel mai reconfortant pentru că ne dă sentimentul că știm. A fost, s-a încheiat, putem să îl măsurăm, să ne reîntoarcem, să analizăm, să tragem concluzii. Și câteodată e bine, dar nu când îți ocupă prea mult spațiu din creier.

Apoi am avut o perioadă în care timpul a însemnat viitor, ce va veni, ce va fi. Așteptam niște schimbări în viața mea care știam ca vor veni, dar nu știam când. Și eram nerăbdătoare să le trăiesc. Eu și my dear one am supraviețuit la distanță pentru aproape 3 ani, perioadă în care am simțit timpul trecând foarte greu. Între vizitele recurente pe care le așteptam cu nerăbdare parcă acele ceasornicului se mișcau greu, prea greu. Și nici nu știam când va veni momentul mult așteptat.

S-au făcut mai mult de 5 ani de atunci și timpul ăsta a zburat incredibil de repede.

În ultima vreme am început să simt timpul altfel, mai în prezent. În continuare săptămânile trec ca fulgerul, câteodată nici nu le simt. Totuși, parcă sunt mai pline de experiențe noi, de oameni noi, de tot felul de situații cu care nu m-am mai confruntat. Am început să simt timpul at a fast pace, trăiesc în prezent mai mult ca niciodată, concentrată pe ce trebuie să fac acum pentru mine. Am devenit parcă mai conștientă de cât de prețioase sunt clipele toate. Plus că am multe lucruri pe care vreau să le fac și trebuie să îmi dozez timpul ca să ajungă pentru tot.

Nu știu ce a declanșat schimbarea asta, dar am devenit mai ancorată în aici și acum. Încă am momente în care mă pierd în trecut sau în vise pentru viitor, dar sunt din ce în ce mai rare. Poate că sunt mai liniștită, mai încrezătoare în ce este și în ce fac.

În continuare timpul e o temă importantă în viața mea. Mă gândesc câte mai sunt de făcut. Mă gândesc cu bucurie la momentele prin care încă nu am trecut, dar pe care abia aștept să le trăiesc (am obiceiul să îmi imaginez momentele importante din viață și cum vor arăta, dar în general realitatea a bătut imaginația mea). Dar mă gândesc cu frică și la faptul că voi înainta în vârstă la un moment dat și la toate implicațiile acestui lucru.

Asta vine tot în direcția de a nu mă mai grăbi nicăieri, de a conștientiza timpul pe care îl am și, mai important, de a conștientiza ce vreau să fac în timpul ăsta. Pentru mine sau pentru alții.

Cert este că nu vreau să mai pierd timpul. Vreau să folosesc timpul pentru lucruri utile, interesante, care să îmi aducă bucurie, energie, liniște, echilibru. Am ajuns în punctul în care am lăsat în urmă obsesia pentru timpul trecut și nerăbdarea pentru timpul viitor. Până la urmă, tot ce avem este aici și acum, această clipă.

Să ne reamintim mereu că ce facem aici și acum influențează ce vom fi.