Nu mă mai grăbesc nicăieri

Mi-am propus ca 2021 să fie un an al acțiunii, un an în care să investesc în mine și să găsesc răspunsuri la întrebările serioase din viața mea. Dar, în același timp, mi-am propus ca 2021 să fie un an în care să îmi iau timp să rumeg lucrurile, să am momente pentru mine în care să mă gândesc la planuri, dorințe și cum să le pun în aplicare.

Sunt o persoană agitată în interior, am în cap mereu 3-4 pași înainte și mă grăbesc constant să prind finish line-ul. Asta mă face de multe ori neatentă și pe alocuri superficială. Din dorința de a termina un lucru și (câteodată) din entuzismul de a arăta ideile pe care le am, de a pune în practică ceva la care m-am gândit, sar peste pași ca să ajung cât mai repede la aprecieri și laude. E un lucru pe care l-am acceptat greu, dar la care am început să lucrez în urmă cu vreo doi ani, de când am făcut cursurile de NestWorking cu Magda Bunea (și acum am clar în minte întrebările pe care ni le punea Magda la curs, a fost eye-opening să spun așa). Am tendința să vizualizez foarte clar în minte ce vreau să fac și cum vreau să arate, dar nu iau în calcul și lucrurile mici care ar putea să nu meargă. În plus, am tendința să supra-gândesc absolut tot. Nu îmi place să mă ia nimic prin surprindere, de aceea stau ore bune (câteodată nu dorm nici nopțile, deși vreau, dar nu pot) și mă gândesc la ce am de făcut, la ce va urma, la cum va fi. De cele mai multe ori lucrurile pentru care m-am îngrijorat au fost surprinzător de ușoare, dar m-am confruntat cu altele pe care nici nu mi le imaginam, care au fost de 100 de ori mai dificile. Și am făcut față, chiar mai bine decât dacă aș fi făcut ore de overthinking.

Totuși am acceptat ideea că așa funcționez eu. Creierul meu are nevoie să simtă că are controlul (și la stomatolog când merg de exemplu trebuie să știu exact ce se va întâmpla, cum se va desfășura procedura, ca să pot estima câtă durere și neplăcere ar implica). Dar de multe ori nu controlezi absolut nimic, ci doar răspunzi la ce se întâmplă deja.

Drept urmare, mi-am propus să nu mă mai grăbesc nicăieri. Obișnuiesc să calculez totul în ore – câte ore îmi ia un task, câte ore libere am seara după muncă, câte ore petrec la cumpărături, câte ore gătesc, câte ore din duminică sunt doar ale mele. Și e obositor pentru că simt că nu mă mai bucur de nimic, nici măcar de orele alea pe care le rezervasem doar pentru mine – să citesc, să scriu, să dansez sau pur și simplu să ascult muzică și să mă gândesc la chestii.

Newsletterele Cristinei Chipurici (pe care vi le recomand cu drag dacă vreți un punct de pornire pentru self-improvement) m-au inspirat să fiu mai egoistă cu timpul meu și să gândesc decizii și pe termen lung, să cântăresc mai bine lucrurile și să mă ajut pe mine să devin mai bună aplicând ce am învățat.

Prin urmare, nu mă mai grăbesc nicăieri, nu vreau să mai fac totul, nu mai dedic timpul meu unor lucruri care nu îmi aduc valoare (inclusiv seriale, oameni, cărți sau media). Fiecare alegere pe care o facem înseamnă a renunța la ceva. Am mers la cumpărături, accept faptul că nu mai am timp de gătit, văd un episod dintr-un serial, accept faptul că nu mai am timp și de workout, mă văd cu niște prieteni, accept faptul că nu mai am timp de spa day. Și lista poate continua. Dar important este să conștientizez că orice acțiune costă timp și să fiu ok cu asta.

Sper să mă țin de plan și la sfârșit de an să pot spune ca am petrecut timpul cu folos, că am învățat lucruri noi și că sunt mai echilibrată în dozarea energiei și timpului meu.