Între mulțumire și bucurie

Conform dexonline.ro,

Mulțumire = a fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult.

Bucurie = sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească.

M-am gândit mult în ultima perioadă la mine și la ceea ce îmi doresc. Am încercat să îmi dau seama de ce nu îmi sunt de ajuns unele lucruri. De ce mă simt câteodată frustrată, anxioasă cu privire la ce va urma, iritată, aproape…nefericită?

Am realizat că nu sunt nefericită în adevăratul sens al cuvântului. Dar nu sunt nici fericită pe toate planurile, în adevăratul sens al cuvântului. Sunt doar ok, satisfăcută, lucrurile merg bine.

Dar câteodată bine nu e de ajuns pentru tine și sufletul tău. Mai ales când simți undeva, acolo, în adâncul tău, că se poate mai mult, mai bine. De la tine, de la ceilalți, de la viață în general. Poate că sunt o optimistă cu apucături realiste.

Mi-am dat seama într-o seară, la un pahar de vin pe balcon, că problema nu este ce am și ce fac ci mai mult ce nu este în viața mea acum. În unele aspecte. Adică bucurie. Bucuria de a te apuca de ceva, bucuria de a face ceva. Există poate bucuria de a termina ceva, dar asta nu are niciun rost dacă vine neînsoțită de prietenele ei de mai sus, nu?

Mi-am dat seama că sunt mulțumită. Doar mulțumită. Viața mea e bună, în linii mari e așa cum mi-am imaginat-o mereu, în linii mari am ajuns acolo unde aș fi zis că o să ajung dacă mă întrebai în urmă cu 10 ani. Am urmat planul, am parcurs drumul, am făcut totul așa cum scria la carte.

Dar acum îmi dau seama că poate nu e de ajuns. Că anumite lucruri s-au cam pierdut pe drum. Că am fost așa concentrată să ating scopul, că am uitat de ce fac asta.

Mi-am dat seama că am uitat să mă bucur. Sau că în acest moment mi-a mai rămas prea puțină bucurie.

Din curiozitate am căutat pe Google cele două cuvinte. Am vrut să văd ce înseamnă, să văd proprietatea termenilor și dacă există într-adevăr o diferență, așa cum o simt eu. Mi-a plăcut ce am găsit, cumva universul mi-a spus – Da, e exact cum te gândeai. Mulțumirea e bună, trebuie să existe. Pentru perioadă poate fi chiar de ajuns. Dar bucuria e mai mult de atât.

Bucuria e mulțumire vie. Mulțumire pe care o simți că îți inundă trupul. Ești bucuros pentru că lucrul ăla contează pentru tine. E aproape parte din tine și te identifici cu el.

Nici perioada asta nu a fost de așa natură încât să genereze mare bucurie. Am trăit un an în care ok a fost de ajuns. În care potențialul scenariu era așa rău, încât orice mic bine a devenit un bine mare, amplificat. Un an în care am stat în gardă constant.

Dar eu îmi păstrez optimismul. Viața trebuie să meargă înainte și timpul este la fel de limitat, puțin și prețios ca înainte de pandemie. Mai mult, tocmai când credeam că nu mai știu încotro mă îndrept și cine sunt, am descoperit un lucru care îmi aduce o mare bucurie. Un lucru la care îmi face de fiecare dată plăcere să lucrez, oricât de mult trebuie să stau să îl fac. Un lucru care face timpul să treacă incredibil de repede și frumos, un lucru pe care îl simt al meu. Un lucru pe care vreau și sper să îl păstrez în viața mea cât mai mult și să îl practic cât mai mult.