Gânduri despre schimbare

Mă gândeam zilele astea cu o oarecare nostalgie la perioada liceului, facultății. Încă am impresia că au trecut 3-4 ani de atunci, dar când iau anii la numărat îmi dă cu virgulă și nu-mi vine să cred cum a zburat timpul. Când am terminat facultatea, am părăsit orașul unde mi-am început studiile, Iași, pentru că nu mă mai ținea nimic acolo. Am vrut o provocare, dar am plecat cu gândul că e un loc bun unde mă pot întoarce dacă nu iese.

Pornind de la asta, am stat și m-am gândit câte s-au schimbat anii ăștia. Am venit la București cu o frică incredibilă de ce o să găsesc aici, dar hotărâtă să fac asta, to take a leap. M-aș întoarce oricând cu drag în Iași, dar acum aș face-o din cu totul alte motive și nu pentru că e un loc unde mă pot refugia.

Sunt o persoană care nu acceptă ușor schimbarea și lucrez la asta. Cred că treaba asta provine din frică, fear of losing something sau fear of failing poate. De asta n-am învățat să fac multe lucruri la vremea lor, cum ar fi să merg pe bicicletă, să conduc, să înot și altele în același registru (but I am working on it). Mi-a fost frică și mi-a convenit să stau în confortul meu, unde absolut nimic rău nu se poate întâmpla (nu e așa, lucruri rele se întâmplă indiferent de cât de mult încercăm noi să ținem totul sub control și să ne protejăm).

Decizia de a veni la București a fost una dintre cele mai bune pe care le-am luat (până acum) pentru mine. Absolut toate experiențele de aici și tot procesul de creștere prin care am trecut (și încă trec) a meritat. Și asta m-a făcut să îmi doresc să mă supun mai mult singură schimbării. Să caut mereu să nu fiu 100% confortabilă, să nu intru prea mult într-o stare de hibernare unde totul e bine și merge fără să depun efort. Îmi e greu pentru că toate celulele din corpul meu refuză în primă fază să accepte că trebuie să fac ceva diferit. De ce aș face ceva diferit dacă până acum m-am descurcat așa?

Pentru că te ajută să crești, să evoluezi, să fii un om și un profesionist mai bun. Te ajută să mai înveți puțin despre lume, să fii mai echipat în fața lucrurilor neprevăzute și să ai în general o viața mai satisfăcătoare, mai împlinită.

Mi-a rămas în cap o chestie pe care nu mai știu unde am citit-o, că skill-ul esențial al viitorului va fi puterea de adaptare. Cred că în secolul în care trăim, viețile noastre sunt supuse schimbării mult mai mult și mai des ca în orice altă perioadă din istorie. Și tehnologia avansează cu o viteză uluitoare, încât mă tem că la un moment dat nu o să mai putem ține pasul cu ea. În prezent nu îți mai permiți să fii altfel decât adaptabil.

În timp ce cred cu tărie că ritualul obiceiurilor bune și rutina nu trebuie să lipsească, schimbarea trebuie să facă parte din viața mea constant.

Nu e confortabil, aproape că simți fizic că te doare să fii scos din zona ta de confort și să fii expus unor lucruri noi pe care nu știi cum să le controlezi pentru că nu știi prea multe despre ele. Totuși, astea sunt momentele minunate în care crești. Sunt 5 ani de când am terminat facultatea. Atunci am crezut că am terminat cu studiul și învățatul, că în viața „adevărată” ești deja echipat să le știi și să le faci pe toate.

Am greșit.

Expunerea constantă la situații și lucruri noi mi-a adus niște lecții valoroase, niște amintiri minunate și am avut ocazia să văd și să fac lucruri la care altfel nu aș fi avut acces. Chiar și cariera pe care mi-am ales-o a fost tot o consecință a unei decizii luate pentru a mă scoate din zona de confort. Am învățat foarte multe în ultimii 5 ani și simt că m-am schimbat enorm și, cel mai important, că mă apropii de persoana care îmi doresc să fiu.

Am ajuns să îmi doresc schimbarea, o caut fizic în viața mea. De exemplu, nu vreau să treacă un an fără să văd un loc nou sau fără să învăț ceva nou.

Cu cât am lăsat mai mult schimbarea în viața mea, cu atât mi s-au întâmplat mai multe lucruri bune și am reușit să îmi îndeplinesc vise pe care le aveam de ani buni.

Nu mi-a mai fost atât de frică.

Nimic nu se întâmplă însă peste noapte. În primele 6 luni când am venit în București nu cunoșteam absolut pe nimeni în oraș și îmi era un dor nebun de toți prietenii mei împărțiți prin diverse locuri. Am avut zile în care mă simțeam atât de singură într-un oraș care nu era al meu, încât îmi doream să fug înapoi și mă gândeam că poate n-a fost cea mai bună decizie. Dar n-am renunțat – cred că la început orice va fi inconfortabil, dar asta nu face decât să te întărească și să te îndemne să găsești soluții, să te expui riscului, să fii vulnerabil și să treci prin situații noi. Pas cu pas, înveți să fii un nou tu.

E lupta pe care o duc în continuare cu mine însumi, să ies din zona de confort și să opun mai puțină rezistență unor lucruri.

Anul ăsta a început în forță și deja mă testează, dar eu zic că e semn bun. Am high hopes pentru lucrurile despre care o să povestesc în decembrie că le-am făcut anul ăsta.