Fără limite

Am început anul în forță, cu un vibe bun de schimbare a perspectivei. Pe la sfârșitul lui decembrie am simțit, parcă dintr-o dată, o nevoie de a face mai mult(e). Probabil că un an de mobilitate socială redusă și-a spus cuvântul și am intrat în 2021 cu o energie cum rar am mai avut.

De la începutul lunii mă gândesc constant la două chestii: prima ar fi că atragem ce simțim și gândim și a doua că lucrurile vin spre noi atunci când avem nevoie de ele. Nu atragem lucruri pe care ni le dorim, ci pe care le gândim și le simțim constant, recurent. Acele lucruri care sunt mereu in the back of our minds, care nu ne dau pace. De asta contează să gândești pozitiv, să faci planuri, să găsești lucruri în viața ta care îți fac plăcere și îți aduc o stare de bine.

Fiecare dintre noi avem un simț interior care ne ghidează și care știe de fiecare dată când suntem gata să facem level up, să adăugăm mai mult, să lucrăm la ceva. Nimic nu este întâmplător, dar lucrurile se întâmplă rareori cum ne-am imaginat.

Din păcate reducem la tăcere vocea asta pentru că ne impunem limite singuri. Nu am fost niciodată bună la x, deci eu nu pot face x. Nu am învățat să fac y până acum, e prea târziu să mă apuc. Nu cred despre mine că sunt o persoană calmă, deci nu lucrez la asta. Și multe altele.

Limitările astea la mine au venit în parte din mediul în care am crescut. Suntem obișnuiți să punem etichete, iar în mintea mea de copil, acele etichete deveneau definitive, nu înțelegeam că, pe parcursul vieții, omul și obiceiurile lui se pot schimba dacă există dorință, răbdare, practică. Poate de acolo am rămas mult timp cu ideea că eu sunt un anumit tip de persoană și m-am limitat la a fi ceea ce știam sau credeam că sunt.

Până să ajung în urmă cu aproximativ doi ani la cursul Magdei Bunea, NestWorking, nici măcar nu eram aware de modul în care mă percep oamenii. În interiorul meu mă vedeam complet diferit față de imaginea pe care și-o creau cei de lângă mine – m-a mirat să aud că prezența mea îi făcea pe ceilalți să mă perceapă ca fiind dominantă, ușor agresivă. Am lucrat la asta, la a scăpa de limitarea autoimpusă că „asta sunt eu” și am încercat să introduc în viața mea obiceiuri mai sănătoase de relaționare cu oamenii. Nu pot să spun că mi-a schimbat viața. Dar mi-a schimbat atitudinea și modul în care mă raportez la cei din jur. M-a ajutat să mă privesc mai obiectiv ca să pot înțelege unde trebuie să lucrez ca să comunic mai bine și unde apar erorile în comunicarea cu ceilalți. E un proces de durată pe care nu l-am încheiat. Cursul ăsta, la fel ca multe alte lucruri din viața mea, a venit când aveam nevoie de el și m-a ajutat să identific aceste minusuri care merită îmbunătățite.

De-a lungul timpului am învățat mai multe lucruri despre mine și despre cum mă percep oamenii, despre ce credeam că îmi place și despre ce îmi place cu adevărat, despre faptul că sunt capabilă să fac și să schimb (aproape) orice dacă îmi doresc, dacă dedic timp, dacă studiez și dacă practic.

Tot în direcția asta am început să citesc „Atomic Habits” de James Clear, o carte despre cum să îți formezi obiceiuri bune – simplu, autorul cărții spune că poți adopta orice obicei dacă dedici timp și dacă te implici. Abia am început cartea, dar mi-a atras deja atenția un citat care întărește ideea că ne impunem limite pentru că ne identificăm cu anumite lucruri din viața noastră:

„Identitatea se modelează în funcție de obiceiurile pe care le avem. Nu te-ai născut având convingerile de azi. Fiecare dintre ele, inclusiv imaginea despre sine, sunt adoptate și condiționate de experiențele de viață. Mai exact, obiceiurile sunt modalitatea prin care îți concretizezi identitatea.”

Ce spune autorul mai departe este că poți schimba lucruri din viața ta cu ajutorul obiceiurilor, dar că este foarte important este să te identifici cu acel nou obicei. Să crezi că te poți schimba. Să nu te autolimitezi.

Cred că nu putem evolua decât dacă experimentăm, eșuăm, învățăm, dar nu putem face asta fără să trecem prin experiențe noi. Prin urmare, încerc să renunț la frica de schimbare și să extind încet limitele pe care și eu mi le-am autoimpus.

Viața merită trăită din plin și fără regrete că am ratat lucruri pe care ni le dorim.